Do Re Mi

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Îmi scot pantofii cu toc înalt şi îmi adîncesc tălpile în iarba mustoasă de-un verde crud. Inspirînd adînc recele aerului sălbatic, îmi dezbrac straiele prea straine, prea negre, prea grele. Sunt ca un hoinar cu sufletul dezgolit şi pieptul strangulat. În timpane îmi cînta un surd pian atît de faimos şi atît de singur. Eu sunt şi do, şi re, şi mi; sunt portativul melancolic aplaudat la bis, pe o veche claviatură. Peste prea multă  linişte şi prea mult zbucium se lasă absurdul. 

Tu lasă-mă să-ţi păşesc oarbă pe urme şi să te acoper cu a mea umbră prea caldă şi prea rece. Am să te urmez mută şi-am să las să cadă o lumină  stinsă peste noi. Hai să păstrăm liniştea zgomotoasă şi să dansăm, şchiopătînd, pe acelaşi cîntec învechit. Cu ochii închişi, îmi vei contura chipul dînd viaţă privirii mele de amurg. Îţi privesc braţele singuratice împletite în jurul ghiveciului lipit de mii de ori din aceleaşi cioburi. Stai privirea sufletului ţintită pe-un mugure de fericire imaginar, prăpădit de-o ploaie secată  demult.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s